Cetățenii comunei Baciu se plâng de lipsa de comunicare cu primarul Ioan Florin Mureșan care, de cele mai multe ori, nu răspunde la întrebările adresate în mediul online, iar atunci când o face, o face superficial. Pe de altă parte, edilul susține că își dorește o comunicare mai bună cu cetățenii, însă timpul prea scurt nu îi permite acest lucru.
„Nu a existat dată să nu comunic cu cetățenii pe grupul Locuiesc în Baciu, dar e deranjant când vezi că oamenii insistă pe niște subiecte despre care am oferit detalii de foarte multe ori. Eu îmi doresc o comunicare bună cu cetățenii din Baciu.
Ceea ce am promis am dus până în momentul în care s-a putut duce. Vreau ca tot ce am spus să fie pus în aplicare”, a subliniat edilul.
Referitor la persoanele care au fost blocate pe anumite grupuri de pe rețelele de socializare, primarul susține că s-a ajuns în această situația din cauza insistenței acelor persoane „care întorceau problema pe toate părțile, așa cum le convenea lor, doar ca să mă discrediteze”.