70 % din bugetul comunei Baciu va fi cheltuit pe investiții în infrastructură

Primăria comunei Baciu a alocat în proiectul de buget aferent anului în curs suma de 40 de milioane de lei pentru investiții în infrastructura comunității locale. Această sumă reprezintă 70% din valoarea totală a bugetului de 58,7 milioane lei.

Cele mai importante lucrări de investiții sunt reprezentate de modernizarea drumurilor (asfaltare și pietruire acolo unde este cazul), introducerea canalizării și a apei potabile, construirea unei grădinițe, implementarea sistemului de semaforizare și dotări pentru salubritate. (Lista investițiilot poate fi consultată aici.)

Totodată, potrivit informațiilor oferite de autoritățile locale, 90% din totalul sumei prevăzute pentru investiții în infrastructură, provine din fonduri externe, atrase de Primăria Baciu din programele europene sau prin PNDL (Programul Național de Dezvoltare Locală).

„Când am fost ales primar în Baciu, în anul 2012, comuna avea un buget de 7,6 milioane de lei. În 2018 comunitatea noastră are un buget de 58,7 milioane lei, echivalentul a peste 12 milioane de euro”, a subliniat primarul comunei, Ioan Florin Mureşan.

Distribuie articolul

Lasă un comentariu