Conducerea Primăriei Baciu informează cetățenii că, în data de 16 noiembrie a.c., începând cu ora 9:30, o echipă de funcţionari ai Direcţiei Judeţene de Evidenţă a Persoanelor Cluj se va deplasa în Baciu, cu staţia mobilă, în vederea preluării documentelor necesare eliberării actelor de identitate. Cetăţenii de pe raza comunei care au cărţile de identitate expirate sau care urmează să expire în următoarele 180 de zile, tinerii care împlinesc vârsta de 14 ani, precum şi persoanele aflate în alte situaţii care impun eliberarea unui act nou de identitate şi cei care solicită…
Categorie: Administratie
Comuna Baciu beneficiază de un sistem performant de colectare a deșeurilor
Autoritățile locale au finalizat proiectul care prevedea amplasarea de pubele subterane în comuna Baciu. Astfel, începând cu finalul săptămânii trecute, băcenii beneficiază de un sistem performant de colectare a deșeurilor. Astfel de pubele subterane au fost montate pe mai multe străzi din localitatea Baciu, dar și în centrul localităților Suceagu, Mera, Popești și Corușu. Investiția se ridică la aproximativ 348.000 de lei, banii fiind alocați de la bugetul local al comunei. Lucrările de introducere în subteran a pubelelor destinate colectării selective a deșeurilor au început încă din vară. La acel moment, primarul Florin…
Anunț privind închirierea parcărilor aflate pe domeniul public al comunei Baciu
Viceprimarul János Balázs informează cetățenii comunei Baciu asupra închirierii parcărilor situate pe domeniul public al comunei. Persoanele interesate trebuie să se prezinte la sediul Primăriei, până în cel tâziu 8 septembrie, cu următoarele acte: cerere, copie buletin, copie talon valabil. Imediat după data de 8 septembrie se va derula procesul de întocmire a contractelor.
Primar Baciu: „Problema traficului nu este în Baciu, problema traficului este în Cluj-Napoca!”
Cu toate că problemele traficului rutier de pe raza comunei Baciu au fost dezbătute de mai multe ori la nivel local și județean, până în prezent, situația nu a fost remediată. Băcenii petrec ore în șir în trafic, la cozi interminabile, iar eforturile Primăriei de a rezolva această problemă par să nu fie suficiente. Potrivit autorităților băcene, soluțiile pentru fluidizarea traficului rămân aceleași: semaforizarea comunei, reabilitarea drumurilor agricole, amenajarea trecerii peste calea ferată de la Napolact înspre Tăietura Turcului, reabiltarea străzii Triajului. Primarul Florin Mureșan ne-a declarat că deține ofertele…
Primăria Baciu va amenaja un nou spațiu de joacă pentru copii
Primarul Florin Mureșan informează că are în vedere amenajarea unui nou spațiu de joacă pentru copii. Acesta va fi amplasat la intersecția străzilor Neptun cu Bisericii Ortodoxe. În acest sens, până în acest moment, autoritățile locale au reușit să intre în linie dreaptă cu partea de proiectare și cu predarea amplasamentului unui teren de 500 de metri pătrați, teren pe care va fi amenajat parcul. Totodată, edilul băcean anunță că se lucrează în continuare la procedurile care trebuie îndeplinite în vederea construirii creșei din cartierul Tineretului.
Se lucrează la obținerea finanțării pentru introducerea canalizării în Suceagu, Popești, Corușu și Săliștea Nouă
Primarul Florin Mureșan anunță că, în prezent, se lucrează pentru obținerea finanțării pentru introducerea canalizării în Suceagu, Popești, Corușu și Săliștea Nouă. Până în prezent, autoritățile locale au demarat procedurile de achiziționare a terenurilor pe care vor fi amplasate stațiile de epurare. Edilul băcean speră ca, până la mijlocul lunii septembrie a.c., cel târziu, să reușească să semneze contractele necesare, la Ministerul Dezvoltării. Totodată, primarul Mureșan anunță că a reușit să obțină finanțare de la MDRAP (Ministerul Dezvoltării Regionale, Administrației Publice și Fondurilor Europene), pentru următoarele obiective: construire școală în…
A fost lansată licitația pentru atribuirea lucrărilor de introducere a apei în Mera, Suceagu și Rădaia
Primarul Florin Mureșan informează că a fost lansată licitația pentru atribuirea lucrărilor de introducere a apei în Mera, Suceagu și Rădaia. Lucrările vizează etapa a doua a proiectului – conducte de distribuire. Lansarea licitației vine cu o întârziere de aproximativ 4 luni, în contextul în care, la începutul lunii februarie a acestui an, Dorin-Marcel Ciatarâş, directoul Companiei de Apă Someș, anunța că licitația urma să fie făcută publică la jumătatea lunii martie – începutul lunii aprilie. (vezi detalii aici) Potrivit anunțului postat pe SEAP (Sistemul Electronic de Achiziții Publice), valoarea estimată a…
A început amplasarea pubelelor subterane în comuna Baciu
Primarul Florin Mureșan anunță începerea amplasării pubelelor subterane în comuna Baciu, pe străzile Bisericii Ortodoxe, Jupiter și Neptun. Pe lângă aceste pubele subterane, vor mai fi achiziționate alte patru pubele supraterane de colectare selectivă a deșeurilor. Acestea urmează să fie amplasate, în perioada următoare, în centrul localităților Suceagu, Mera, Popești și Corușu, „Dacă nici cu aceste investiții nu vom reuși să adunăm selectiv deșeurile, vor mări din nou prețurile la serviciul de salubritate, până când populația va conștientiza că trebuie să adune selectiv. Pubelele vor deveni funcționale în cel mult…
Se întrerupe energia electrică pe o stradă din comuna Baciu
Sucursala de Distribuție a Energiei Electrice Cluj-Napoca anunţă întreruperea alimentării cu energie electrică în comuna Baciu. Întreruperea va avea loc după cum urmează: Localitatea: Comuna Baciu, Strada PLANETELOR, nr: 1-49;2-50 Intervalul orar: 09:00 – 13:00, Data întreruperii: 29.06.2017.
Primăria Baciu anunță măsuri urgente în ceea ce privește colectarea deșeurilor din comună
Pentru a evita ca și comuna Baciu să intre într-o „criză a deșeurilor”, așa cum s-a întâmplat în unele comune și orașe din județ, Primăria Baciu anunță adoptarea unor măsuri urgente. Astfel, protrivit informațiilor oferite de primarul Florin Mureșan, taxa de salubritate trebuie să fie calculată și plătită în funcție de cantitatea de deșeuri produsă de fiecare gospodărie. Creșterea uriașă a costurilor cu serviciul de salubrizare în comuna Baciu, obligă Primăria să ia măsuri urgente pentru ca cetățenii să nu fie nevoiți să se confrunte cu o „criză a gunoaielor”, similară celei produsă…
