Conducerea Primăriei Baciu informează cetățenii cu privire la faptul că în data de 01 februarie a.c. a fost publicată în Monitorul Oficial o hotărâre pentru aprobarea schemei „Ajutor de minimis pentru aplicarea programului de susţinere a produsului tomate în spaţii protejate“, a beneficiarilor, a condiţiilor de eligibilitate, a modului de acordare a ajutorului de minimis, a valorii anuale totale a acestuia, precum şi a modalităţilor de verificare şi control.
Valoarea sprijinului financiar care se va acorda beneficiarilor este de aproximativ 13.500 lei/beneficiar/an. Totodată, autoritățile informează că valoarea totală a ajutoarelor de minimis care se acordă unei întreprinderi nu poate depăși echivalentul în lei a sumei de 15.000 de euro pe durata a trei exerciții financiare.
Astfel, pentru a fi eligibili, producătorii de tomate trebuie să îndeplinească următoarele criterii:
- să facă dovada obținerii unei producții de minim 2 kg tomate/mp și să valorifice o cantitae de minim 2.000 kg dovedită cu documente justificative;
- să fie înregistrați în evidențele Registrului Agricol;
- să facă dovada valorificării producției în lunile ianuarie –mai inclusiv, respectiv noiembrie – 20 decembrie.