PRO România Cluj solicită deschiderea restaurantelor


PRO România Cluj cere deschiderea restaurantelor, cantinelor și a altor unități de servire a mesei în interior.

Este inexplicabil de ce a fost posibilă deschiderea unor spații închise unde atât măsurile de igienă, cât și cele de distanțare, sunt mai greu de respectat, în timp ce alte spații, care ar putea respecta mai ușor condițiile, sunt în continuare închise. Patronii restaurantelor sunt perfect capabili să igienizeze spațiile și să-și adapteze sistemele de ventilație astfel încât să prevină o posibilă răspândire a virusului. Ei au deja experiența de a gestiona un domeniu sensibil, cel alimentar, în care respectă o mulțime de condiții pentru a nu pune în pericol sănătatea clienților. Dacă Guvernul ar fi indicat câteva măsuri de prevenție, sunt convins că și patronii de restaurante ar fi făcut eforturi pentru a le respecta”, transmite Remus Lăpușan, lider PRO România Cluj.

Italia, una dintre cele mai afectate țări de pandemie, a deschis cafenele, restaurantele și barurile încă din 18 mai și se pregătesc pentru a ridica și mai multe restricții. Tot în luna mai au redeschis restaurantele și țări precum Germania, Austria, Danemarca, Belgia, Țările de Jos, iar în luna iunie, Spania și Franța (sursa: BBC).

La ora actuală sunt deschise păcănelele, sălile de fitness și mall-urile, locuri închise, aglomerate și cu sisteme de ventilație similare restaurantelor. De ce totuși nu sunt deschise și restaurantele? Pe bună dreptate, patronatele din turism au luat în calcul atacarea în instanță a Guvernului pentru subminarea economiei naționale. Vă dați seama că vorbim de mii de locuri de muncă pierdute, de sute de furnizori afectați, de un întreg sector al economiei care este pur și simplu blocat. Nici nu are sens să cerem explicații, pentru că tot ce ni s-a transmis deja e lipsit de logică. Și în lipsa unor argumente raționale, am ajuns cu toții să credem că asistăm la rea-voință”, subliniază Remus Lăpușan.

Leave a Reply

By continuing to use the site, you agree to the use of cookies. more information

The cookie settings on this website are set to "allow cookies" to give you the best browsing experience possible. If you continue to use this website without changing your cookie settings or you click "Accept" below then you are consenting to this.

Close