Florin Mureșan, primarul comunei Baciu, anunță că are în vederea implementarea unui proiect prin intermediul căruia va reabilita și moderniza drumul care duce spre Pădurea Hoia-Baciu.
Potrivit spuselor edilului băcean, vor fi reabilitați 1,2 kilometri de drum, începând de la strada Cheile Baciului. Totodată, se are în vedere și reabilitarea canalelor de colectare a apelor pluviale din acea zonă.
„O să încercăm să ușurăm tot mai mult accesul turiștilor care vin să viziteze Pădurea Hoia-Baciu. Valoarea dată de proiectant este undeva la 780.000 de lei, o sumă destul de mare pentru noi, dar nu pot să spun că nu este suportabilă.
Am început acest proiect pentru că țin foarte mult ca acest drum care duce până în centura de nord a Floreștiului să fie reabilitat. Trebui să găsim unele căi de acces prin care turiștii să vină pe o parte, să viziteze toată pădurea și să iasă pe cealaltă parte”, a declarat primarul din Baciu.
De asemenea, tot prin intermediul acestui proiect, primarul Florin Mureșan dorește să creeze un spațiu de agrement pentru tineri, adolescenți și nu numai, prin care să le ofere acestora posibilitatea să se plimbe, să practice sporturi în aer liber etc.
În momentul de față, autoritățile locale așteaptă să obțină avizul de mediu, pentru a putea trece la procedurile de achiziție. Imediat după stabilirea firmei câștigătoare, se va trece la efectuarea lucrărilor.