Primăria ia în calcul creșterea prețului la salubritate

Primăria Baciu nu mai face față cu costurile pentru strângerea gunoiului menajer și transportul acestuia spre depozitul Salprest Rampă. Firma de salubritate deținută de comunele Baciu și Aghireșu, S.C. Comunal Eco S.R.L., percepe cetățenilor un preț de 6 lei/lună pentru ridicarea deșeurilor casnice, care nu acoperă însă cheltuielile acesteia.

Una dintre probleme este faptul că locuitorii nu aruncă doar deșeuri menajere, ci și diferite tipuri de gunoaie provenit din construcții, ierburi și frunze din grădini etc. care cresc mult volumul colectat. De asemenea, deși compania de salubritate poate ridica gunoaiele pe categorii, cetățenii nu colectează selectiv.

În fiecare zi de marți mașinile de gunoi adună deșeurile pe categorii separate (sticlă, metal, hârtie, plastic), însă volumele sunt destul de mici. Dacă persoanele fizice și juridice din comună ar selecta deșeurile, costul contractului de salubritate nu ar trebui crescut. Din cele 280 tone de gunoi colectate lunar, o cantitate infimă este reciclată momentan.

Administrația comunei mai anunță și că a cumpărat 50 pubele de gunoi, care vor fi amplasate pe stâlpi în perioada următoare. Oamenii din Baciu sunt încurajați de edili să aibă conștiință civică și spirit ecologic, pentru a avea o localitate curată și costuri mici pentru curățenie.

Distribuie articolul

Lasă un comentariu