Poliția locală în parteneriat cu Lidl lansează cea de-a patra ediție a campaniei de educație și prevenție rutieră „Verde la educație pentru circulație”. Astfel, toți copiii din comună, cu vârste între 4 și 10 ani, sunt invitați să participe, sâmbătă, 24 septembrie, de la ora 11:00, la o lecție de educație rutieră.
Evenimentul va cuprinde două părți, una teoretică și una practică. În prima parte, copiii vor învăța despre semnele de circulație, ce înseamnă fiecare, dar și cât de important este să fie atenți la trafic. Cea de-a două parte va cuprinde activități interactive. Cei mici vor fi invitați să aplice cunoștințele dobândite printr-un joc de circulație rutieră în cadrul unui orășel miniatural. La final, toți participanțiii vor fi răsplătiți cu premii de către Lidl și reprezentanții Poliției Rutiere Române..
Întreaga activitate se va desfășura în spațiul special amenajat în parcarea de la Lidl, de pe Calea Baciului.
Campania „Verde la educație pentru circulație” va fi desfășurată concomitent în mai multe orașe din țară. În județul Cluj, lecțiile de educație rutieră vor fi organizate în Cluj-Napoca – străzile Bună Ziua, Republicii, Aurel Vlaicu, Calea Baciului, Câmpia Turzii – strada Laminoriștilor, Florești – strada Eroilor, Turda – strada Victoriei și Gherla – strada Hasdatii.