Dragi clujeni,
Pandemia ne-a bulversat modul de viață, însă ne-a adus în față câteva lucruri pe care poate că le uitasem.
În primul rând, faptul că trebuie să fim solidari unii cu ceilalți, că nu ne putem ascunde după garduri înalte și porți ferecate, indiferent de avere, studii, vârstă, etnie sau credință. Suntem împreună în fața pericolului morții, să fim împreună și pentru a construi o viață decentă și normală pentru toți, într-o comunitate armonioasă, a egalilor, în care avem nevoie unii de alții.
Am uitat poate că avem mereu nevoie de celălalt, dar până când ne vom putea îmbrățișa liber în piețele orașului culorilor și tinereții, haideți să reflectăm la aceasta, să ne respectăm unii pe alții luptă și să gândim cu capetele noastre despre ceea ce trebuie făcut.
Uneori poate uităm, în lupta zilnică pentru supraviețuire, că doar împreună putem construi o comunitate, de aceea dincolo de mesajele de învrăjbire, ură, intoleranță sau demagogie electorală din aceste zile, să participăm la protejarea celor vulnerabili, să fim solidari cu cei care se pentru noi în linia întâi și să nu ne pierdem speranța în forța comunității clujene unite, a comunității ardelene în general.
Nu în ultimul rând, iubindu-ne țara putem să ne reinventăm pe noi înșine și să refuzăm a face parte din nepăsarea generală.
La mulți ani, clujeni! La mulți ani, români!
Vasile Dâncu, candidat PSD la Senatul României
Material electoral realizat de Napobit SRL, la comanda Partidului Social Democrat Cluj, cod mandatar financiar: 11200020