Vâlvătaie mare în Baciu: a ars o casă

Pompierii din cadrul Detașamentului 1 Cluj-Napoca au intervenit în cursul nopții trecute pentru stingerea unui incendiu care a cuprins o casă de locuit de pe strada Magnoliei din municipiul Cluj-Napoca, transmite ISU Cluj.

La fața locului au acționat cinci autospeciale pentru stingerea incendiilor, o autoscară pentru intervenții și salvări de la înălțimi și un echipaj SMURD.

În momentul sosirii echipajelor operative mansarda și etajul casei de locuit, cu o suprafață de aproximativ 100mp, garajul alipit casei și acoperișul unei anexe erau cuprinse în totalitate de flăcări.

Un bărbat, în vârstă de aproximativ 50 de ani, a solicitat consult medical la locul incendiului, după ce a suferit un traumatism la un picior.

Acesta a primit asistență medicală de urgență de la echipajul SMURD, iar ulterior a fost transportat la spital pentru îngrijiri medicale.

Conform primei evaluări acesta era conștient și cooperant.

Operațiunile de stingere a incendiului au durat aproximativ 3 ore, fiind împiedicată propagarea incendiului mai departe de limitele în care a fost găsit.

O autospecială pentru stingerea incendiilor a rămas în supravegherea zonei până dimineață.

Cauza incendiului este în curs de cercetare.

La data de 26 august a.c., în jurul orei 00.01, a fost raportat un incendiu la un imobil de pe o stradă din localitatea Baciu, anunță IPJ Cluj.

La fața locului au intervenit de urgență echipaje de pompieri din cadrul I.S.U. Cluj, care au acționat pentru localizarea și lichidarea incendiului.

Din primele verificări efectuate, s-a constatat că incendiul a afectat o locuință, precum și anxele situate în proximitatea acestuia.

Un bărbat, de 48 de ani, ar fi suferit leziuni la unul dintre mebrele inferioare, fiind transportat la o unitate medicală.

În cauză, polițiștii au întocmit dosar penal sub aspectul infracțiunii de distrugere, urmând a se stabili toate circumstanțele în care s-a produs incidentul.

Distribuie articolul

Lasă un comentariu