Sărbătoare și recunoștință la Săliștea Nouă: evenimentul „Rădăcini și Tradiții” a reunit comunitatea locală

Sărbătoare și recunoștință la Săliștea Nouă: evenimentul „Rădăcini și Tradiții” a reunit comunitatea locală
Comunitatea din Săliștea Nouă s-a adunat pentru a celebra valorile autentice ale satului în cadrul evenimentului „Rădăcini și Tradiții”. Manifestarea a prilejuit o zi dedicată întâlnirii dintre generații, folclorului și gastronomiei locale, punând accent pe consolidarea legăturilor dintre membrii comunității.
Participanții — familii, vecini și prieteni — s-au bucurat de un program care a inclus muzică, momente de dans tradițional și preparate culinare specifice zonei, într-o atmosferă marcată de voie bună și dialog.
Gospodarii satului, premiați pentru munca lor
Un punct central al evenimentului l-a constituit recunoașterea eforturilor depuse de locuitorii care mențin vie identitatea rurală a zonei. Primarul comunei Baciu, Balázs János, a înmânat diplome de apreciere fermierilor și gospodarilor locali care duc mai departe tradiția creșterii animalelor și a cultivării pământului.
„Am avut bucuria de a le oferi diplome de apreciere celor care cresc animale, lucrează pământul și păstrează vie gospodăria tradițională a satului. Mulțumesc tuturor celor care au fost alături de noi și celor care au contribuit la organizarea acestei zile”, a transmis edilul comunei Baciu.
Evenimentul „Rădăcini și Tradiții” și-a propus astfel nu doar să ofere un spațiu de recreere și socializare pentru săteni, ci și să sprijine și să promoveze patrimoniul cultural și ocupațiile tradiționale din Săliștea Nouă.
Distribuie articolul

Lasă un comentariu