Polițiștii din cadrul Poliției municipiului Cluj-Napoca, sprijiniți de echipaje ale Serviciului pentru Acțiuni Speciale, jandarmi și reprezentanți ai Poliției Locale, au desfășurat miercuri dimineață o amplă acțiune în localitatea Baciu. Intervenția s-a desfășurat între orele 06:00 și 11:00 și a avut ca scop prevenirea și combaterea furturilor din locuințe, a tăierilor ilegale de material lemnos, reducerea infracționalității stradale, precum și menținerea ordinii și liniștii publice.
Potrivit Inspectoratului de Poliție Județean Cluj, în urma activităților desfășurate au fost legitimate aproximativ 60 de persoane și au fost amprentate 22. Totodată, au fost controlate peste 27 de autovehicule.
Autoritățile au aplicat 20 de sancțiuni contravenționale în valoare totală de peste 13.000 de lei, dintre care 12 pentru abateri rutiere, în baza OUG 195/2002 privind circulația pe drumurile publice.
Un aspect notabil al acțiunii a fost punerea în executare a 11 mandate de aducere emise pe numele unor persoane cu vârste între 18 și 40 de ani. Acestea sunt bănuite de comiterea infracțiunilor de lovire sau alte violențe și tulburarea ordinii și liniștii publice, într-un incident petrecut în noaptea de 21 aprilie în localitatea Suceagu, comuna Baciu. În acel caz, un grup de aproximativ zece indivizi ar fi agresat fizic, cu pumnii și picioarele, două persoane de sex masculin, provocându-le leziuni și perturbând ordinea publică.
„Acțiunea a avut un puternic caracter preventiv, atât prin vizibilitatea forțelor de ordine cât și prin controale efectuate, având totodată și un efect descurajant asupra persoanelor predispuse la comiterea de infracțiuni cu violență”, transmit reprezentanții IPJ Cluj.
Astfel de acțiuni vor continua și în perioada următoare, în sistem integrat, în vederea consolidării climatului de ordine și siguranță publică în comunitate.
