Primarul comunei Baciu, Florin Mureșan, a participat, astăzi, 10 aprilie, la o întâlnire organizată de Prefectul judeţului Cluj, Gheorghe Ioan Vuşcan. În cadrul acesteia au fost discutate, din nou, problemele cu care localnicii din Baciu se confruntă în trafic.
Soluțiile pentru rezolvarea acestor probleme rămâ aceleași: semaforizarea comunei, reabilitarea drumurilor agricole, amenajarea trecerii peste calea ferată de la Napolact înspre Tăietura Turcului, reabiltarea străzii Triajului.
Primarul Florin Mureșan spune că implementarea acestor proiecte este îngreunată de procedurile pe care trebuie să le respecte. Mai exact, după ce se lucrează la un proiect, acesta urmează să fie trimis Companiei Naţionale de Autostrăzi şi Drumuri Naţionale spre avizare. După rezolvarea acestui pas, proiectul este pus pe SEAP (Sistemul Electronic de Achizitii Publice), unde este organizată licitația de atribuire a lucrărilor.
Conform informațiilor oferite de edilul băcean, proiectul semaforizării și cel al reabilitării drumurilor agricole se află în ultimul stadiu al procedurilor. Într-o săptămână sau două după Paște, aceste proiecte vor fi puse pe SEAP. Imediat după desemnarea firmei câștigătoare, vor începe și lucrările.