Alimentarea cu apă potabilă în localităţile care aparțin comunei Baciu este una din problemele pentru care cetățenii doresc neapărat o rezolvare. Florin Mureşan, primarul comunei, a declarat pentru Ziua de Cluj că această problemă va fi rezolvată cât de curând.
„Suntem în faza ridicării autorizaţiei de construire pentru aducţiune apă potabilă la Suceagu până în centru şi cred că o să demarăm procedura de achiziţie, cred că va fi cu atribuire directă, pentru că este valoare destul de mică, până în centru şi vom duce noi apa până acolo. Până în 30 aprilie eu cred că poate fi rezolvată, iar până în iunie eu cred că şi la Mera va putea fi rezolvată”, a declarat primarul.
Potrivit sursei citate, lucrările de alimentare cu apă în zona comunei Baciu este un proiect la care autorităţile lucrează de trei ani. În primă fază, a fost realizată aducţiunea apei pe 11,8 km între localitățile Viştea şi Rădaia. Următorul pas este reprezentat de distribuţia pe cele trei sate, Suceagu, Mera, Rădaia.