Educația, prioritate la Baciu: planuri pentru creșă, școală nouă și, în viitor, un liceu

Primarul comunei Baciu, Janos Balazs, a vorbit în cadrul podcastului Pastila lui Curteanu, moderat de Mihai Curteanu, despre investițiile deja realizate în educație și despre direcțiile de dezvoltare pentru anii următori.

Edilul a arătat că transportul elevilor este asigurat integral prin microbuze școlare, inclusiv unul electric, iar în ultimii ani au fost făcute pași importanți în modernizarea infrastructurii educaționale. Printre reușite, se numără transformarea unei vechi grădinițe în prima creșă a comunei și construirea unei grădinițe mari, cu 10 grupe, dotată modern. În aceeași curte a fost amenajată și o parcare pentru părinți, care pot să-și lase copiii rapid și în siguranță înainte de a merge la serviciu.

În satele Popești, Corușu și Săliștea Nouă, administrația a investit în renovarea grădiniței din Corușu și în adăugarea unei noi săli de clasă, pentru a răspunde nevoilor unei populații în creștere. În ceea ce privește școlile gimnaziale, atât cea din Baciu, cât și cea din Mera, au beneficiat de dotări și renovări consistente, ridicând standardele la un nivel comparabil cu multe unități din municipiul Cluj-Napoca.

Privind spre viitor, edilul a anunțat că în planurile urbanistice următoare este inclusă obținerea unui teren de 15.000 de metri pătrați, destinat construirii unei noi școli. Mai mult, dacă evoluția demografică o va cere, administrația locală are în vedere și dezvoltarea unui liceu, pentru ca Baciu să ofere un ciclu educațional complet – de la creșă și grădiniță, până la nivel liceal.

„Cum creștem și cum educăm copiii de astăzi, așa ne asigurăm viitorul la bătrânețe. E foarte importantă o dezvoltare sănătoasă. Ne dorim ca Baciu să devină un adevărat hub educațional”, a subliniat primarul Janos Balazs.

Distribuie articolul

Lasă un comentariu