Băcenii îș vor putea plăti taxele și impozitele prin intermediul Ghișeul.ro, începând din 2017

În urma solicitării unui locuitor al comunei Baciu, cu privire la posibilitatea achitării taxelor și impozitelor prin intermediul Sistemului Național Electronic de Plăți – Ghișeul.ro, primarul Florin Mureșan a declarat că are în vedere ca, începând cu anul 2017, să se înscrie în acest sistem.

„Momentan nu este o modalitate de plata direct cu cardul. Aveti conturile de trezorerie in care puteti achita prin mijloace electronice(e-banking).in anul 2017 vom face inscrierea pe Ghiseul.ro si atunci ve-ti avea optiunea de plata direct cu cardul”, a transmis primarul prin intemediul unei rețele de socializare.

Astfel, prin intermediul acestui sistem, locuitorii comunei Baciu vor scăpa de cozile de la ghișee, putând să efectueze online plata taxelor și impozitelor precum:

  • impozit pe venituri din salarii sau din folosința bunurilor,
  • impozitul pe venituri din dividende,
  • dobânzi, premii, din valorificarea drepturilor de proprietate intelectuală sau din activități agricole.

 

 

Distribuie articolul

Lasă un comentariu