30 de băceni au cerut schimbarea buletinului, săptămâna trecută, la sediul Primăriei Baciu

O echipă formată din patru angajaţi ai Direcţiei Judeţene de Evidenţă a Persoanelor (DJEP) Cluj  s-a deplasat cu staţia mobilă joi, 16 noiembrie 2017, în localitatea Baciu, la sediul Primăriei, în vederea preluării documentelor şi a fotografiei pentru întocmirea cărţilor de identitate.

Cu această ocazie au fost primite de la locuitorii comunei un număr de 30 de cereri, reprezentând diferite cazuri:

  • 18 persoane care au deținut cărți de identitate aflate în termen de valabilitate și au solicitat eliberarea unei noi cărți de identitate având ca motivație schimbarea denumirii străzii sau renumerotarea imobilelor,
  • 4 persoane care au deținut cărți de identitate cu termen de valabilitate expirat,
  • 7 persoane pentru schimbare de domiciliu,
  • 1 persoană pentru pierderea documentului de identitate, actele urmând a fi eliberate în termenul legal prevăzut de actele normative în vigoare.

Sancțiuni pentru persoanele care nu își reînnoiesc cartea de identitate

„DJEP Cluj face pe această cale un apel către toţi cetăţenii, pentru a verifica periodic termenul de valabilitate al actelor de identitate, în vederea evitării situaţiilor neplăcute în care aceştia pot deveni contravenienţi.

Astfel, în conformitate cu prevederile legale, cetăţenii sunt obligaţi să se prezinte, în termen de 15 zile de la împlinirea vârstei de 14 ani sau înainte cu cel puţin 15 zile de la expirarea valabilităţii actului de identitate deţinut, la sediul Serviciului Public Comunitar Local de Evidenţă a Persoanelor la care sunt arondaţi cu domiciliul sau la sediul DJEP Cluj – Cluj-Napoca, Str. Aviator-Bădescu, nr. 7-9, pentru a solicita eliberarea cărţii de identitate, respectiv intrarea în legalitate.

Nerespectarea acestor prevederi atrage răspunderea contravenţională, respectiv sancţionarea cu amendă cuprinsă între 40 şi 80 lei, fără a exista posibilitatea achitării în 48 de ore, a jumătate din minimul sumei prevăzute”, transmit autoritățile județene.

Distribuie articolul

Lasă un comentariu