Organizația PRO România Baciu și-a desemnat liderii


Începând de ieri, 12 februarie, funcționează încă o organizație locală a partidului PRO România, la nivelul comunei Baciu, avându-l în frunte pe dl. Viorel Sîrca. Echipa managerială este completată de către domnii Sorin Pop, Alexandru Vash, Mihai Marian Hurlui și Ioan Matei, în calitate de vicepreședinți, dl. Ladislau Tobias – secretar și d-na Antoanela Chifor – trezorier.

Acesta este momentul în care organizația PRO România din Baciu a luat ființă în mod formal, dar activitatea propriu-zisă se desfășoară de mai bine de un an, membrii dedicați întâlnindu-se frecvent pentru a stabili o strategie de abordare a agendei publice de pe plan local.

Vrem să venim în fața locuitorilor comunei Baciu cu o ofertă electorală de înaltă ținută morală și profesională, atât în ceea ce privește proiectele de guvernare locală, cât și candidații. Nu vrem să ajungem ca și Floreștiul un fel de dormitor pentru cei care lucrează în oraș. Oamenii de aici merită un trafic decent, mai puțină poluare și mai mulți investitori în zonă, iar împreună cu colegii mei din celelalte organizații ale partidului PRO România, vă vom propune soluții pentru rezolvarea acestor probleme. PRO România este locul în care ne putem aduna să ne reconstruim comunitatea. Haideți să arătăm că ne pasă, haideți să fim uniți, haideți să fim o forță a social-liberalismului clujean – PRO România!”, a declarat proaspătul lider al PRO România Baciu, dl. Viorel Sîrca.

Domnul Sîrca are studii de drept, este doctor în sociologie și în prezent este cadru didactic asociat în cadrul a două universități clujene. Vine dintr-o zonă a disciplinei și rigorii militare, care spune că i-au devenit un mod de viață, ghidându-l în tot ceea ce întreprinde. Este o persoană orientată spre rezultate, cu pregătire suplimentară la diverse instituții de învățământ de prestigiu la nivel național (cum sunt Institutul Diplomatic Român, Institutul Național de Administrație sau Academia Națională de Informații).

Leave a Reply

By continuing to use the site, you agree to the use of cookies. more information

The cookie settings on this website are set to "allow cookies" to give you the best browsing experience possible. If you continue to use this website without changing your cookie settings or you click "Accept" below then you are consenting to this.

Close