Primarul comunei Baciu, Florin Mureșan, informează că în curând vor începe lucrările la introducerea apei potabile în satele Suceagu, Mera și Rădaia. Discuțiile despre acest subiect au fost purtate astăzi, 10 februarie, în cadrul unei ședințe organizată la sediul Consiliului Județean Cluj, la care au luat parte și Dorin-Marcel Ciatarâş, directoul Companiei de Apă Someș, dat și prefectul Gheorghe Vușcan.
Potrivit informațiilor oferite de domnul Ciatarâș, într-o lună și jumătate va fi lansată licitația pentru preluarea lucrărilor de construire, urmând ca acestea să fie derulate începând cu luna mai. Totodată, estimările în legătură cu finalizarea lucrărilor indică faptul că în luna septembrie a acestui an proiectul va fi finalizat.
„Întârzierea lucrărilor este cauzată de faptul că nu am reușit să achiziționăm teren unde a fost fixat rezervorul inițial, deoarece era mult peste prețul evaluatorului și l-am luat cu 50 de metri mai încolo și de aceea s-a îngreunat situația”, a precizat primarul Florin Mureșan.
Costurile totale ale lucrărilor sunt estimate la valoarea de 5.158.500 de lei. Acestea vor fi acoperite integral din bugetul local.