Un șofer care mergea în zig-zag l-a scos pe altul cu mașina în șanț, la Aghireșu

La data 28 august a.c., în jurul orei 14.00, pe sectorul de drum DJ108C, pe direcția DN1 către localitatea Aghireșu, conducătorul unui autocar, de 61 de ani, din județul Vâlcea, ar fi pătruns pe sensul opus de mers, determinând conducătorul unui autoturism, de 29 de ani, să părăsească partea carosabilă pentru evitarea coliziunii, anunță IPJ Cluj. Pe numele bărbatului de 61 de ani, polițiștii au aplicat o sancțiune contravențională, iar ca măsură complementară suspendarea dreptului de a conduce pentru o perioadă de 60 de zile.

Vâlvătaie mare în Baciu: a ars o casă

Pompierii din cadrul Detașamentului 1 Cluj-Napoca au intervenit în cursul nopții trecute pentru stingerea unui incendiu care a cuprins o casă de locuit de pe strada Magnoliei din municipiul Cluj-Napoca, transmite ISU Cluj. La fața locului au acționat cinci autospeciale pentru stingerea incendiilor, o autoscară pentru intervenții și salvări de la înălțimi și un echipaj SMURD. În momentul sosirii echipajelor operative mansarda și etajul casei de locuit, cu o suprafață de aproximativ 100mp, garajul alipit casei și acoperișul unei anexe erau cuprinse în totalitate de flăcări. Un bărbat, în vârstă…

A fost introdusă rețeaua de apă potabilă în Ticu Sat, Ticu Colonie, Dâncu și Arghișu

Consiliul Județean Cluj și Compania de Apă „Someș” au finalizat lucrările de alimentare cu apă potabilă a satelor Ticu Sat, Ticu Colonie, Dâncu și Arghișu din comuna Aghireșu. Alin Tișe, președintele Consiliului Județean: „După finalizarea recepției, vom pune în funcțiune noua rețea de apă, astfel încât gospodăriile vizate de proiect să fie în cel mai scurt timp posibil alimentate cu apă potabilă de cea mai bună calitate. Odată cu finalizarea acestei investiții, întreaga comună beneficiază de acest serviciu edilitar. Totodată, în baza unor investiții viitoare, finanțate din fonduri publice și…

Rămâne Clujul fără metrou? Sabin Sărmaș: „Este posibil să se piardă finanțarea din PNRR?”

„Este posibil să se piardă finanțarea din PNRR?” îl întreabă deputatul Sabin Sărmaș pe primarul Emil Boc? „Finanțarea din PNRR pentru metroul de la Cluj este pe cale să fie pierdută. Ca să fie foarte clar, dacă acest lucru se va întâmpla, indiferent de ce declarații vor mai apărea, proiectul nu se va mai realiza. Ca deputat de Cluj și reprezentant al celor 37.017 clujeni care m-au votat, adresez două întrebări Primăriei Cluj-Napoca. Prima: Este adevărat că au existat vicii de procedură în procesul de achiziție pentru construirea metroului, care pun…

129 de amenzi în trafic într-o singură zi

La data de 31 iulie a.c., la nivelul Poliției municipiului Cluj-Napoca și a secțiilor de poliție arondate, Apahida, Baciu și Florești s-a organizat o acțiune comună pentru pentru intărirea gradului de disciplină rutieră în rândul participanților la trafic precum și pentru prevenirea implicării lor în accidente rutiere, anunță IPJ Cluj. Astfel, în cadrul activităților au fost oprite în trafic pentru verificări peste 140 de autovehicule și legitimate aproximativ 150 de persoane. Pentru neregulile identificate, polițiștii au aplicat 129 de sancțiuni contravenționale, în cuantum de aproximativ 26.000 de lei, dintre care…

O remorcă cu fân a luat foc în Popești

Pompierii din cadrul Detașamentului 1 Cluj-Napoca au intervenit în urmă cu puține momente pentru a stinge un incendiu care a cuprins o remorcă încărcată cu fân în localitatea Popești, comuna Baciu, anunță ISU Cluj. Flăcările au afectat aproximativ 500 de kg de fân, iar în urma acestui eveniment nu au existat persoane care să solicite îngrijiri medicale. Cel mai probabil, incendiul a pornit din cauza unei defecțiuni la un cauciuc al remorcii.

Se fac reparații pe drumul județean DJ 105T Cluj-Napoca – Popești

Consiliul Județean Cluj a demarat o serie de lucrări de întreținere pe drumul județean DJ 105T Cluj-Napoca – Popești. Acestea au drept principal scop asigurarea unei circulații normale, în condiții de siguranță, și vizează un sector de drum în lungime de peste 12 kilometri, mai exact între kilometrul 2+130 și kilometrul 14+447. Alin Tișe, președintele Consiliului Județean Cluj: „Întreținerea drumului judeţean DJ 105T Cluj-Napoca – Popești este importantă datorită faptului că acesta deservește o zonă metropolitană aflată în plină dezvoltare. De pe urma lucrărilor vor beneficia toți cei care tranzitează…