În data de 23 aprilie, plenul Camerei Deputaților a constatat că proiectul privind autonomia Ținutului Secuiesc a fost adoptat tacit, termenul limită de dezbatere a proiectului fiind data de 25 martie. Astfel, proiectul de lege a ajuns acum în Senat, care este și cameră decizională. Conform acestui proiect, județele Covasna, Harghita și o parte din județul Mureș ar urma să aparțină unei entități administrativ-teritoriale separate, autonome față de statul român. „Proiectul prin care se urmărește declararea autonomiei Ținutului Secuiesc distruge practic lupta unor generații întregi care au plătit cu sânge…