Într-un interviu acordat site-ului nostru, consilierul județean PSD ne vorbește despre activitatea sa din ultima perioadă și perspectivele de dezvoltare ale Clujului. Știri din Baciu: Ați fost mai puțin prezent în spațiul public în ultimul an. Cum vedeți evoluțiile politice la nivel local din această perioadă? Remus Lăpușan: Din punctul meu de vedere, cuvântul care ar trebui să definească în această perioadă activitatea de la nivelul județului Cluj este DEZVOLTARE. În acest sens eu am fost foarte prezent, am avut întâlniri cu mediul de afaceri, cu aleși locali, cu simpli…
Lună: aprilie 2018
Petrecere populară de 1 mai, în Hoia
Centrul Judeţean pentru Conservarea şi Promovarea Culturii Tradiţionale Cluj, instituţie de cultură aflată sub autoritatea Consiliului Judeţean, invită clujenii de toate vârstele să-şi petreacă ziua de 1 Mai în Parcul Etnografic Naţional „Romulus Vuia”, în proximitatea Muzeului Etnografic al Transilvaniei de lângă Pădurea Hoia. Aici, pe lângă relaxarea în natură, vor avea parte de cântece tradiţionale, jocuri populare şi multă voie bună, aduse de horitori, solişti vocali, jucăuşi şi ceteraşi din mai multe zone etnofolclorice ale Transilvaniei. Evenimentul este organizat de Asociaţia „DE LA LUME ADUNATE ŞI-NAPOI LA LUME DATE”,…
Șoferul din Baciu care a omorât o femeie de 71 de ani s-a predat poliției
Poliţiştii rutieri clujeni au luat măsura reţinerii pentru 24 de ore faţă de bărbatul care a comis accidentul mortal de pe strada Corneliu Coposu din Cluj-Napoca. La data de 23 aprilie a.c. la ora 23.00 poliţiştii rutieri clujeni, au dispus faţă de bărbatul de 36 de ani din comuna Baciu, judeţul Cluj, autor al accidentului grav soldat cu decesul unei femei de 71 de ani, măsura reţinerii pentru 24 de ore. După comiterea accidentului care a avut drept cauză neacordarea priorităţii de trecere pietonului angajat regulamentar în traversarea drumului public,…
Baciu high tech: cetățenii vor putea sesiza problemele printr-o aplicație mobilă
Comuna Baciu intră în secolul XXI cu o metodă modernă prin care locuitorii vor putea aduce la cunoștința Primăriei nemulțumirile lor. Este vorba de noua aplicație mobilă Baciu City Report, funcțională din data de 1 aprilie (nu este o glumă). Aplicația este disponibilă doar pentru dispozitivele cu sistem de operare Android și poate fi găsită aici: https://play.google.com/store/apps/details?id=com.zigoapps.baciu Cu ajutorul ei, băcenii vor putea trimite mesaje spre autorități, de pe telefonul mobil sau tabletă, când au probleme legate de infrastructură, iluminat public, transport, apă, canalizare, salubritate și altele. Primăria promite o…