Casa a cărei acoperiș a ars se află pe strada Jupiter din comuna Baciu . La fața locului au fost trimise mai multe echipe de pompieri pentru a stinge flăcările și a preveni o posibilă extindere a focului. În momentul de față nu sunt cunoscute cauzele incendiului.
Lună: noiembrie 2015
Teatrul de Păpuși „Puck” organizează spectacole gratuite pentru copiii cu nevoi speciale din Baciu
Teatrul de Păpuși „Puck” organizează cea de-a XII-a ediție a programului „Săptamâna bunăvoinţei”. În cadrul acestui eveniment, copiii cu nevoie speciale vor avea posibilitatea de a viziona două spectacole. Elevii de la Școala Specială Gimnazială „Transilvania” din comuna Baciu vor putea viziona miercuri, 25 noiembrie, începând cu ora 10.00, spectacolul „Hocus Pocus”. Iar joi, 26 noiembrie, de la ora 12.00, Elevii Școlii Speciale Gimnaziale „Kozmutza Flora” vor putea admira piesa „Elefănţelul curios”, care se va difuza la sediul Teatrului „Puck”, iar spectacolul va fi în limba maghiară. În anul 2004,…
Două persoane au fost rănite într-un accident în localitatea Baciu
Două persoane au avut de suferit în urma unui accident pe DN1F, în apropierea localității Baciu. La volanul automobilului se afla un bărbat de 36 de ani, domiciliat în comuna Baciu, care a intrat pe contrasens și s-a ciocnit cu mașinile care circulau regulamentar. În urma accidentului șoferul de 36 de ani, dar și celălalt pasager au fost răniți grav. Pagubele sunt estimate la 20.000 lei.